MAI MULȚI bani pentru mamele din România. Cine ar putea primi 1.800 de lei de la stat lunar

MAI MULȚI bani pentru mamele din România. Cine ar putea primi 1.800 de lei de la stat lunar
Foto caracter ilustrativ / Sursă foto: elements.envato
Publicat: 19/06/2023, 10:18

Indemnizațiile de creștere a copilului ar putea fi majorate în România. Deocamdată, totul este doar un proiect de lege, dar dacă acesta va fi promulgat, mamele vor primi lunar cel puțin 1.800 de lei.

Indemnizația minimă de creștere a copilului ar putea ajunge la 1800 de lei. Inițiativa îi aparține deputatului de Alba, Alin Ignat.

„Dacă vorbim de indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă. (…) Am considerat că trebuie totuşi să raportăm această indemnizație minimă la un indicator care are o evoluție de la an la an și anume salariul minim.

Şi atunci propunem o metodă de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% din salariul minim pe economie. Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim actual, de 3.000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1.800 de lei, în loc de 1.495 de lei”, a spus deputatul de Alba, Alin Ignat.

Proiectul de lege a fost aprobat deja de Camera Deputaților.

Produsele care pot fi achiziționate cu acești bani

Legea ar fi în avantajul a circa 55.00o de persoane, care încasează în prezent indemnizația minimă garantată de stat.

Banii pot fi folosiți pentru achiziționarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului, precum scutece, îmbrăcăminte pentru nou-născut, articole sanitare.

Sprijinul poate fi solicitat în cel mult trei luni de la nașterea copilului de către mamele cu venituri mici sau chiar fără venituri, cele aflate în situații de risc, cele care sunt victime ale violenței domestice ori cele minore, scrie Capital.

Cine poate primi acești bani

OUG 113/2022 prevede că beneficiază de acest ajutor financiar mamele:

  • cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
  • cu dizabilități;
  • care se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);
  • care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
  • minore;
  • provenite din zona conflictului armat din Ucraina.
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Vremea o ia razna în România. Vești din ce în ce mai rele de la...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×